
Ciclul menstrual
Educație întrupată
Câte dintre fete și femei știu concret ce se întâmplă în corpul lor și sunt conștiente de impactul fiecărei faze a ciclului?
Misterul feminin nu trebuie să înconjoare cunoașterea concretă a modului în care corpul tău funcționează. Există mai multe învățături în ciclul menstrual decât lecția de biologie care îl explică. Dincolo de lecția care trece rapid în revistă funcționarea aparatului reproductiv, avem de recuperat cunoașterea întrupată din cea care a rămas teoretică și distantă și darurile concrete ale acestui ciclu pentru viața în corp de femeie.
Ciclul menstrual este un ciclu în jurul căruia îți organizezi viața, în aliniere cu energia în fluctuație continuă și onorând ceea ce simți în diferitele sale faze. Provocarea este să ne asumăm și îmbrățișăm ciclicitatea feminină, ca femei, chiar dacă societatea modernă o ignoră și ne cere să ne prefacem că trăim în corpuri liniare, în detrimentul sănătății noastre.
Inscrie-te aici pentru a obține o fișă gratuită pentru urmărirea ciclul ciclul menstrual.
Anatomia ciclului menstrual
Ciclul menstrual este perioada de timp și procesele care se întâmplă în interiorul corpului unei femei între o sângerare și alta. Aceste este condus de o orchestră de hormoni eliberati de glanda hipofiză din creier și de ovare.
Ciclul menstrual este un ciclu hormonal prin care organismul produce hormoni ce contribuie la sănătatea unei femei fertile din punct de vedere biologic. Este un proces ciclic și continuu care presupune maturarea și eliberarea ovulelor de către ovare, îngroșarea stratului de mucoasă internă uterului (endometrul), care devine bogat în sânge pentru o eventuală sarcină, și eliberarea de acest strat de țesut până la mijlocul menstruației.
Ciclul menstrual începe în prima zi a menstruației (cu flux de sânge roșu aprins) și se termină cu o zi înainte de începerea următoarei menstruații. O femeie poate avea, în anii fertili ai vieții ei, în jur de 400 de cicluri menstruale. Un ciclu menstrual are, în medie, 29 de zile, dar poate varia între 21 și 35 de zile, fiind considerat sănătos în acest interval de știința medicală. Cicluri mai lungi sau mai scurte care se întâmplă în mod repetat, sau chiar situarea la extremele acestui interval de 21-35 de zile sunt un semnal al unui dezechilibru hormonal sau energetic.
Este natural ca ciclul sa fie neregulat în anii pubertații, după o naștere sau după încetarea unei metode contraceptive hormonale. Corpul își găsește în timp și cu răbdare ritmul său natural, și poate fi susținut blând cu grijă față de sine, alimentație sănătoasă, plante medicinale, mișcare fizică, expunere la Soare și la lumina Lunii (care susține echilibrul nostru hormonal), sau orice alte terapii naturale.
Începând cu prima menstruație (numită menarhă,) și până la intrarea în perioada de înțelepciune a pântecului (numită menopauză), o femeia are potențial de fertilitate lunar pentru o perioadă scurtă (6 zile în fiecare ciclu lunar). Un ovul poate fi fecundat maxim 24 de ore de la data eliberării sale, inclusiv de spermatozoizii deja prezenți în trompele uterine unde aceștia pot trăi până la maximum 5 zile.
Când o fetiță se naște, ea poartă deja în interiorul ei aproximativ 400 000 de ovule. Din ele, doar aprox 400 se maturizează, pe măsură ce se dezvoltă glandele și hormonii care conduc ciclul menstrual, și sunt eliberate prin ovulație (un ovul, rar două, în fiecare lună). Ovulul maturizat în ovare este eliberat către trompe, unde așteaptă să fie fecundat. Dacă este fecundat, el merge către uter, unde se fixează, începând astfel procesul de gestație. Dacă nu este fecundat, ovulul este eliberat împreună cu mucoasa care căptușește pereții uterului și se îngroasă pe parcursul ciclului, și care se numește endometru.
Eliberarea ovulului nefecundat, împreună cu endometrul îngroșat, se numește menstruație și este o sângerare din uter prin vagin, care durează aproximativ 3-4 zile (dar poate dura și între 1 și 7 zile). După ce se termină menstruația, endometrul începe să se formeze din nou, pregătindu-se pentru un nou ciclu de fertilitate.
Căptușeala uterului este asemenea pământului fertil în care se plantează și crește o nouă viață. Dacă fecundația nu are loc, această căptușeală uterină este eliminată pentru a fi reînnoită in următorul ciclul menstrual. Acesta este designul inteligent al naturii care reciclează energia noastră fertilă, un design mai puțin costisitor ca energie decât menținerea fertilității permanente.
Biologic, ciclul menstrual este împărțit în două faze distincte, care au ca repere menstruația și ovulația:
Faza foliculară (care începe cu sângerarea și are ca hormon predominant estrogenul) și Faza luteală (care începe cu ovulația și în care predomină progesteronul).
Faza foliculară începe în prima zi de sângerare, durează în jur de 14 zile, dar nu are o durată fixă, deoarece variază în funcție de perioada necesară pentru ca foliculul să crească și să elibereze ovulul. În această etapă, odată cu acțiunea hormonului foliculostimulant, începe procesul de maturare a foliculilor din ovare. Foliculii sunt ca niște „pungi” care conțin ovulele imature. Lungimea acestei faze variază de la femeie la femeie și de la ciclu la ciclu și se termină atunci când are loc ovulația.
În faza foliculară, hormonul dominant este estrogenul, produs în ovare. La scurt timp după menstruație, nivelul de estrogen crește. Odată cu creșterea cantității acestui hormon, te poți simți mai activă și plină de energie. Estrogenul crește libidoul, îmbunătățește dispoziția și starea de spirit. De asemenea, te poți simți mai veselă, dinamică și optimistă datorită creșterii serotoninei (hormonul fericirii) și dopaminei (asociată cu motivația și plăcerea).
Estrogenul stimulează creșterea mucoasei uterului și producerea de mucus cervical. Mucusul cervical este ca un gel și îl poți observa atunci când aplici hârtie igienică pe vulvă sau introduci un deget în canalul vaginal. Consistența sa poate fi cremoasă, lipicioasă, elastică sau lichidă. Cu cât o femeie e mai aproape de ovulație, cu atât devine mai lichid și mai transparent, ca un albuș de ou. Mucusul cervical este un fluid sănătos, foarte diferit de scurgeri gălbui sau verzui, cu miros puternic care indică o infecție. Mucusul cervical are un pH alcalin, care permite spermatozoizilor să treacă rapid prin canalul vaginal (care are un mediu foarte acid) și să supraviețuiască în trompele uterine până la cinci zile! Prin urmare, prezența mucusului cervical de orice tip indică o femeie fertilă.
Aproape de ovulație, estrogenul atinge apogeul. Mucusul devine din ce în ce mai lichid, iar libidoul tinde să fie în creștere, deschizând spre erotism și interacțiuni sexuale! Te poți simți mai frumoasă, mai atrăgătoare și mai disponibilă pentru interacțiuni erotice decât în alte faze. Aceasta este programarea naturii pentru perpetuarea speciei.
Faza luteală are o durată constantă în diferitele faze din viața unei femei. Avem un ceas interior propriu care cronometrează acest interval de timp. O dată ce începem să descifrăm semnalele ovulației, putem observa în câteva cicluri lunare consecutive la cât timp după ovulație începem să sângerăm, astfel putând anticipa data aproximativă a următoarei menstruației. Faza luteală poartă acest nume după corpul luteal (care este o glandă endocrină temporară, formată din foliculul – săculețul – în care se afla ovulul, după ce acesta a fost eliberat în trompă. Se mai numește și corp galben și este responsabil de producția de progesteron, susținătorul unei posibile sarcini).
După ovulație, începe a doua fază majoră a ciclului, faza luteală. Această fază merge din ziua ovulației până în ziua dinaintea menstruației, când începe un nou ciclu menstrual. Foliculul gol (acea pungă care deține ovulele) se transformă într-o glandă endocrină temporară, numită corpus luteum / corp galben (de unde și denumirea de „fază luteală”). Corpul galben produce progesteron, care acționează asupra endometrului, făcându-l și mai hrănitor și vascularizat și permițând susținerea unei eventuale sarcini. Numele său indică funcția sa principală: pro-sarcină. Progesteronul este un hormon calmant, care moderează starea de spirit și are o calitate „yin”. Acționează prin contrabalansarea acțiunii estrogenului (hormonul din prima fază a ciclului), motiv pentru care acțiunea acestuia este foarte importantă pentru sănătatea noastră.
Acțiunea progesteronului crește temperatura corpului. Prin urmare, monitorizarea temperaturii bazale (temperatura corpului în repaus) pe tot parcursul ciclului este cea mai bună modalitate de a confirma apariția ovulației.
Dacă ovulul nu este fertilizat între zece și 16 zile după ovulație, corpul galben se dezintegrează și nu mai produce progesteron. Ceea ce determină durata acestei faze este durata de viață a corpului galben, care nu depășește niciodată 16 zile.
Odată cu dezintegrarea corpului galben, are loc o scădere a nivelurilor hormonale (care declanșează schimbări de dispoziție cu aproximativ patru zile înainte de menstruație), numită Tensiune Premenstruală (PMS). Această perioadă poate fi percepută ca un timp de mai multă creativitate, în care putem accesa emoții profunde, vise mai intense și în care ne putem simți mai puțin disponibile și deschise la cerințele externe; avem nevoie de mai mult timp hrănitor pentru noi însene. Pentru multe femei, aceasta poate fi o perioadă provocatoare, mai ales într-o lume care ne cere să fim mereu productive, raționale și disponibile pentru a fi în serviciul altora. Putem re-accesa potențialul acestei faze și putem să ne împrietenim cu ea, rescriind astfel narațiunile culturii dominante care ne descalifică corpurile și ciclurile.
Ovulația
Când un folicul se maturizează, hormonul luteinizant (LH) trimite un mesaj ovarului pentru a elibera ovulul. După părăsirea ovarului, ovulul este captat de fimbrii ( formațiuni la capetele uterului asemănătoare unor degete mici) și dus în trompele uterine. În momentul ovulației, este posibil să simțim o senzație de o ușoară ciupire pe o parte a ovarelor. Eliberarea ovulelor variază aleatoriu de la un ovar la altul. Într-un ciclu, ovulația dublă poate să apară ocazional, și dacă are loc, se întâmplă întotdeauna într-o perioadă de până la 24 de ore între o ovulație și alta. Ovulul rămâne în organism până la 24 de ore și, dacă nu are loc fecundarea, se dezintegrează și este reabsorbit de organism care reciclează astfel energia fertilă.
Faza foliculară durează până la ovulație care poate apărea în jurul a celei de 14-a sau a 15-a zi a ciclului menstrual. Nu este posibil de prezis cu exactitate data ovulației, dar poți percepe și înregistra semnele corpului care indică proximitatea acesteia – cum ar fi prezența mucusului cervical, modificarea înălțimii colului uterin (când suntem fertile, colul uterin devine mai înalt și mai moale, iar orificiul este ușor deschis îl putem atinge atunci când punem un deget în vagin în timpul unui duș, ne putem simți umede și mai excitate! În perioada apropiată de ovulație, acesta este momentul în care ești fertilă. Asta înseamnă că, dacă ai contact sexual ce implică penis și ejaculare, sunt foarte mari șanse să rămâi însărcinată.
La scurt timp după ovulație, poți observa semnele care indică faptul că aceasta avut loc, cum ar fi o creștere a temperaturii bazale, o modificare a tipului de mucus – care acum devine uscat – și a colul uterin – care coboară, devine ferm și închis.
A fi fertilă este diferit de a ovula! Ovulația este un eveniment care durează aproximativ 24 de ore, dar o femeie e fertilă aproximativ 7 zile, perioada în care produce mucus cervical umed care permite spermatozoizilor să supraviețuiască în corp.
Cum știi că ovulezi?
Observând în primul rând mucusul cervical, vei vedea că după sângerare, pe măsură ce te apropii de ovulație, el devine mai abundent și din ce în ce mai lichid, până ajunge la consistența albușului de ou crud, elastic, transparent. Mucusul cervical are un PH alcalin, ceea ce permite spermatozoizilor să alunece cu ușurință și rapiditate prin canalul vaginal (care în mod natural este un mediu acid) și să supraviețuiască în trompele uterine până la 5 zile.
Când ovulul este în sfârșit gata pentru a fi eliberat, ovarul primește un semnal hormonal de la hipofiză și ovulul este eliberat și condus către trompa uterină. Eliberarea ovulului variază între un ovar și celălalt în mod aleatoriu. Ovulul rămâne până la 24 de ore în trompă și, dacă fecundația nu are loc, el se dezintegrează, putând fi reabsorbit de corp sau eliberat prin sângerare.
Fecundația
În perioada fertilă, când spermatozoizii trec prin canalul vaginal cu ajutorul mucusului cervical, ajung în trompe și întâlnesc un ovul, are loc fecundarea. Ovulul fecundat are nevoie de aproximativ 7 zile pentru a ajunge în uter și a se fixa acolo. Odată ajuns în uter, celulele embrionului în evoluție încep să secrete un hormon al sarcinii (HCG) care ajută la continuarea producerii de progesteron, care hrănește și susține endometrul, asigurând astfel hrănirea embrionului. Această sarcina este preluată apoi de placentă, care va avea grijă de fătul din uter până la naștere.
Menstruația
Dacă fecundația ovulului nu a avut loc, între 12 și 16 zile după ovulație, corpul luteal se dezintegrează și se produce sângerarea, pe fundal de scădere progresivă a nivelului hormonal până la minim (ceea ce produce modificări de dispoziție cam cu 4 zile înainte de menstruație). După ce ovulul a fost eliberat și nu a fost fecundat, ceasul intern al corpului nostru știe data la care vom sângera (maxim 16 zile de la ovulație). Așadar, Nu sângerarea este cea care întârzie într-un ciclu menstrual, ci ovulația este cea care poate să aibă loc mai devreme sau mai târziu (adaptându-se diverselor situații emoționale, fizice, energetice din viața cuiva).
Scăderea progesteronului, în absența ovulului fecundat, stimulează uterul să se contracte și să elimine mucoasa internă produsă în ciclul anterior. Menstruația este evenimentul final al întregului ciclu hormonal și este alcătuită din sânge, mucus cervical, secreții vaginale și părți din mucoasa uterină.
În timp ce acest lucru se întâmplă în uter, ovarele dau semnal din nou pentru procesul de maturizare a foliculilor, începând astfel o nouă fază foliculară. Prin urmare, prima zi a menstruației este și începutul unui nou ciclu.
În timpul menstruației este natural să ne simțim obosite, fără energie, extra-sensibile, cu nevoia de a sta singure, în tăcere, în întuneric. Durerile menstruale mari în primele zile ale menstruației NU sunt normale, ele sunt un semnal de alarmă pe care propriul nostru corp ni-l adresează. Acum reîncepe faza foliculară, începe un nou ciclu menstrual.
Multe femei pot avea cicluri anovulatorii de fapt, în care nici un ovul nu este eliberat, din cauza stresului la care sunt expuse care este un mesaj pentru corp că nu e o perioadă propice pentru a rămâne însărcinată.
Fiecare femeie are propria sa durată a fazei foliculare, doar observând și urmărindu propriul tău ciclu lunar vei putea înțelege cum se comportă corpul tău cu adevărat. Nici Nici o aplicație pe telefon nu-ți va putea calcula corect data ovulației sau dacă aceasta are loc cu adevărat. Doar prin observație atentă a semnelor tale de fertilitate îți poți da seama de aceasta.
Reflecții de final
Ciclul menstrual ne influențează major fie că suntem atente sau nu. Deci, de ce să nu fim atente? Urmărirea ciclului e o modalitate simplă și frumoasă de a te cunoaște ca femeie.
Sori cu Luna creează din 2020 resurse în limba română pentru fete și femei să-și urmărească ciclurile menstruale. Firul Roșu oferă altă zestre culturală pentru fete, una care le încurajează să-și valorizeze corpul și natura feminină. Luna Roșie oferă un cardu de susținere pentru femei să-și onoreze propriu ritm ciclic.