Sori cu Luna este o inițiativă de cerc de femei online, o comunitate pentru femei interesate de feminitate și suroritate.
Femei interesate să gestioneze parteneriatul interior între soare și lună, masculin și feminin. Femei care au nevoie de o soră cu luna pe lângă soarele din partener, și care doresc să contribuie conștient la armonie în relații cu sori și luni-surori în afară.
E vremea de cerc și acasă. După adunat practici din toată lumea, avem un numitor comun la care să ne întoarcem să contribuim. Să ne reamintim și căutăm și înțelepciunea străbunelor locului din spațiile noastre sacre. Să ne recunoaștem una pe cealaltă în oglindă și să ne sprijinim pe drumul de elevare al femininului.
Dincolo de site, platforma deschide un spațiu de împărtășire deschis femeilor care și-au asumat rolul de ghidaj, terapie, consiliere, facilitare de procese de grup pentru alte femei pe cale de integrare și revendicare a valorii feminității.

Suntem multe, minunate și apreciate. Oricât de diferite ca abordări, experiențe, credințe, suntem Una cu Luna.
Când femeile își pun mintea și inima împreună, oare ce magie pot atrage să se manifeste în lume?
Suntem aici să reflectăm și să ne susținem împreună. Sunt onorată să extind cercul femeilor minunate din bolta înstelată care mă inspiră și susține.
Cu drag,
Ina Curic, inițiatoare Sori cu Luna după o sarcina spirituală și călătorie însoțită cu luna de 10 ani.
Mai multe despre experiența mea profesională care a îmbinat cercetarea, scrisul și activismul social cu spiritualitate aplicată AICI.
Povestea mea de dragoste cu luna și de călătorie pe cale de echilibrare feminin-masculin în curând aici.